Există spații care nu aparțin cu adevărat nici interiorului, nici exteriorului. Engawa este unul dintre ele. Această galerie acoperită care mărginește casele japoneze tradiționale este unul dintre elementele arhitecturale cele mai singulare și poetice din întreaga cultură japoneză. Nici coridor, nici terasă, nici verandă în sensul occidental al termenului, engawa este un spațiu de tranziție, o zonă tampon între lumea domestică și grădină, între interior și exterior, între intimitate și natură. Aici ne așezăm pentru a contempla ploaia căzând pe pietrele grădinii, pentru a bea ceaiul privind cum arțarii se înroșesc toamna, sau pentru a ne lăsa gândurile să plutească fără o destinație precisă. Astăzi, acest spațiu japonez prin excelență inspiră tot mai mulți amatori de neko.ro/decoratiuni-japoneze/”>decorațiuni japoneze și arhitectură biofilică în Franța. Iată cum să înțelegeți engawa și să vă inspirați concret din ea acasă.
Engawa, un spațiu între interior și exterior
Pentru a înțelege ce reprezintă cu adevărat engawa în cultura japoneză, trebuie mai întâi să înțelegem filosofia spațiului care stă la baza întregii arhitecturi tradiționale japoneze, o filosofie radical diferită de cea care ghidează construcțiile în Occident.
Origini și rol arhitectural al engawa
Cuvântul engawa (縁側) este compus din două caractere: en (縁), care înseamnă “margine”, “legătură” sau “relație”, și gawa (側), care înseamnă “parte”. Această etimologie este revelatoare: engawa nu este doar un element arhitectural funcțional, este literalmente spațiul legăturii, cel care conectează casa cu grădina, interiorul cu exteriorul, locuitorul cu natura.
Primele forme de engawa apar în arhitectura japoneză încă din perioada Heian, între secolele IX și XII, în marile reședințe aristocratice în stil shinden-zukuri. Aceste galerii acoperite permiteau circulația între diferitele pavilioane ale unei reședințe fără a fi expuși intemperiilor, menținând în același timp un contact vizual permanent cu grădinile îngrijit compuse care constituiau cadrul natural al acestor locuințe. Odată cu dezvoltarea stilului arhitectural shoin-zukuri în perioada Muromachi, engawa s-a standardizat progresiv pentru a deveni elementul indispensabil al casei japoneze tradiționale pe care o cunoaștem astăzi.
În forma sa clasică, engawa este o galerie din lemn șlefuit, de obicei din chiparos japonez hinoki sau pin matsu, care se întinde pe toată lungimea fațadei ce dă spre grădină. Lățimea sa variază de obicei între 60 de centimetri și 1,2 metri, suficient cât să te așezi confortabil cu picioarele atârnând sau să circuli fără jenă. Este ușor înălțată față de nivelul solului exterior, dar în continuitate directă cu podeaua interioară a casei, de care este separată doar prin shoji, acele panouri glisante din lemn și hârtie washi care pot fi deschise complet pentru a crea o continuitate totală între spațiul de locuit și galerie.
Engawa în filosofia japoneză a spațiului
Engawa este expresia arhitecturală cea mai pură a conceptului japonez de ma (間), acea noțiune fundamentală de spațiu intermediar, de pauză, de vid încărcat de sens. În filosofia japoneză a spațiului, ceea ce se află între două lucruri este la fel de important, dacă nu chiar mai mult, decât lucrurile în sine. Engawa este acest ma spațial prin excelență: nu este casa, nu este grădina, este spațiul care le leagă și care oferă fiecăreia semnificația sa deplină.
Această filosofie a “între-două” se manifestă concret în modul în care engawa este trăită și utilizată de japonezi. Este un spațiu de decompresie, o zonă de tranziție psihologică între activitatea interioară și contemplarea exterioară. Ne așezăm acolo pentru a privi ploaia, pentru a observa schimbările de anotimp în grădină, pentru a citi, pentru a medita sau pur și simplu pentru a nu face nimic în sensul occidental al termenului, ci pentru a fi pe deplin prezenți într-un sens japonez. Engawa materializează această idee profund niponă că, contemplarea nu este o pierdere de timp, ci o activitate în sine, la fel de necesară echilibrului ființei precum munca sau somnul.
Engawa joacă, de asemenea, un rol social important în cultura japoneză tradițională. Este spațiul unde sunt primiți vizitatorii informali, cei cu care relația nu este încă suficient de intimă pentru a-i invita în casă, dar pentru care se dorește crearea unui spațiu de primire călduros și respectuos. Această funcție de spațiu de recepție semi-public ilustrează perfect sofisticarea codurilor sociale japoneze și modul în care arhitectura le codifică și le facilitează.
Caracteristicile unei engawa tradiționale
O engawa autentică nu se rezumă la o simplă scândură de lemn așezată în fața unei case. Ea respectă reguli constructive și estetice precise care fac din ea mult mai mult decât o simplă terasă acoperită.
Materiale, dimensiuni și construcție
Lemnul este materialul central și incontestabil al engawa tradiționale. Esențele cele mai utilizate sunt hinoki, chiparosul japonez cu proprietăți natural rezistente la umiditate și insecte, și sugi, cedrul japonez mai accesibil și la fel de frumos. Aceste esențe de lemn sunt prelucrate cu o precizie remarcabilă: scândurile sunt rindeluite până la obținerea unei suprafețe perfect netede și ușor strălucitoare, plăcută la atingere și privire, care reflectă subtil lumina naturală.
Structura engawa se bazează pe un sistem de grinzi și stâlpi din lemn care o înalță ușor față de solul exterior, creând un spațiu aerisit dedesubt care favorizează ventilația și previne umiditatea. Această înălțare este suficientă pentru a permite așezarea cu picioarele atârnând într-o poziție naturală și confortabilă, una dintre posturile cele mai caracteristice asociate cu engawa în imaginarul japonez.
Acoperișul care protejează engawa este prelungirea directă a acoperișului principal al casei, cu streașina sa caracteristică, generos dimensionată pentru a proteja eficient galeria de ploaie, lăsând în același timp lumina naturală să intre la un unghi optim în funcție de anotimp. Vara, când soarele este sus pe cer, streașina creează o umbră naturală care menține engawa răcoroasă și plăcută. Iarna, când soarele este jos, razele pătrund sub streașină pentru a încălzi natural galeria și interiorul casei.
Engawa și relația sa cu grădina japoneză
Engawa nu poate fi înțeleasă independent de grădina pe care o mărginește și o contemplă. În casa japoneză tradițională, engawa și grădina formează un ansamblu indisolubil, două elemente complementare ale aceleiași compoziții care plasează natura în centrul experienței domestice.
Grădina japoneză vizibilă din engawa este întotdeauna compusă cu grijă pentru a oferi cel mai bun spectacol posibil din acest punct de vedere privilegiat. Fiecare piatră, fiecare plantă, fiecare element al grădinii este poziționat ținând cont de perspectiva dinspre engawa, creând o compoziție vizuală care evoluează magnific de-a lungul anotimpurilor. Tsubo-niwa, acea micro-grădină interioară tipică caselor urbane japoneze, este adesea vizibilă din engawa și constituie unul dintre spectacolele cele mai intime și rafinate ale arhitecturii domestice japoneze.
Relația dintre engawa și grădină este, de asemenea, senzorială. Sunetul apei dintr-un bazin sau dintr-un pârâu artificial, parfumul florilor de sezon, foșnetul bambusului în vânt: din engawa, toate aceste elemente senzoriale ale grădinii japoneze se contopesc într-o experiență imersivă care șterge progresiv granița dintre interior și natură.
Cum să adaptați engawa într-o casă franceză
Recrearea unei engawa autentice într-o casă franceză nu este întotdeauna posibilă sau chiar dezirabilă. În schimb, inspirarea din principiile sale esențiale pentru a transforma un spațiu existent este pe deplin accesibilă și poate produce rezultate remarcabile.
Principiile de respectat pentru a rămâne fidel spiritului
Înainte de a alege materialele sau de a desena planurile, trebuie să înțelegeți ce constituie esența engawa și să nu trădați principiile fundamentale în transpunerea occidentală.
Primul principiu este cel al continuității vizuale și fizice între interior și exterior. O engawa în stil francez trebuie să permită o trecere fluidă și fără rupturi între spațiul de locuit interior și galeria exterioară. Aceasta implică ideal o ușă sau un perete vitrat glisant care se poate deschide complet, fără prag sau treaptă importantă, creând o continuitate la același nivel între cele două spații.
Al doilea principiu este cel al protecției împotriva intemperiilor. Engawa este un spațiu acoperit, iar această acoperire este indispensabilă funcționării sale. Fără protecție împotriva ploii, spațiul își pierde dimensiunea contemplativă: nu te poți așeza să privești ploaia dacă ești tu însuți sub ploaie. O streașină, o pergolă acoperită sau o verandă deschisă pe laturi sunt soluțiile cele mai apropiate de spiritul original.
Al treilea principiu, adesea cel mai dificil de respectat într-un context occidental, este cel al sobrietății și al vidului. O engawa nu trebuie să fie aglomerată cu mobilier, plante în ghivece sau obiecte decorative. Eficiența sa se bazează tocmai pe simplitate: câteva scânduri de lemn, o vedere spre grădină și nimic altceva. Rezistența la tentația de a supraîncărca acest spațiu este principala provocare a oricărei adaptări occidentale a engawa.
Materiale și amenajări adaptate contextului european
Pentru a recrea spiritul engawa în Franța, mai multe materiale și soluții de amenajare permit apropierea de estetica japoneză, ținând cont în același timp de constrângerile climatice și constructive europene.
Lemnul rămâne materialul central și incontestabil. În Franța, unde hinoki și sugi sunt rare și costisitoare de importat, mai multe esențe locale oferă caracteristici apropiate: laricele, natural rezistent la intemperii, stejarul masiv sau salcâmul, toate capabile să îmbătrânească cu grație și să dezvolte patina gri-argintie caracteristică lemnului expus elementelor. Yakisugi, acel lemn ars japonez despre care am vorbit în alt articol, este o opțiune deosebit de coerentă cultural și oferă o rezistență la intemperii excepțională pentru utilizarea în exterior.
Pentru podeaua galeriei, o placare din lemn așezată orizontal în scânduri late și netede este alegerea cea mai apropiată de originalul japonez. Evitați lamele de terasă cu striații prea marcate sau finisaje prea industriale care ar rupe atmosfera căutată. Lemnul trebuie tratat cu ulei în mod regulat pentru a-și menține frumusețea și rezistența la umiditate.
Acoperișul unei engawa adaptate poate lua mai multe forme în funcție de configurația casei. Prelungirea acoperișului existent este soluția cea mai elegantă și cea mai apropiată de original, dar necesită lucrări importante. O pergolă din lemn cu acoperiș din policarbonat transparent sau sticlă este o alternativă mai accesibilă care păstrează luminozitatea, asigurând în același timp protecția împotriva ploii. Un acoperiș vegetal, în acord cu filosofia biofilică a engawa, este o opțiune mai contemporană și deosebit de frumoasă.
Engawa ca sursă de inspirație deco contemporană
Dincolo de realizarea unei engawa strict tradiționale, principiile sale pot inspira o abordare mai largă a relației dintre interior și exterior în orice casă sau apartament.
Terasă, verandă sau balcon: ce spațiu să transformăm?
Vestea bună este că aproape toate spațiile de tranziție exterioare pot fi regândite în lumina principiilor engawa, indiferent de dimensiunea sau configurația lor.
O terasă acoperită este spațiul cel mai apropiat de engawa în arhitectura franceză. Pentru a o transforma în acest spirit, începeți prin a o elibera radical: eliminați mobilierul de grădină voluminos, umbrelele, spațiile de depozitare și accesoriile inutile. Instalați câteva perne plate din in natural direct pe podeaua din lemn sau pe o banchetă joasă fixată pe perete. Orientați totul spre vederea către grădină, mai degrabă decât spre interiorul casei. Adăugați un lampion din hârtie washi sau din metal patinat pentru iluminatul de seară. Rezultatul, purificat și contemplativ, va fi imediat mai aproape de spiritul engawa decât orice terasă clasică.
O verandă existentă poate fi transformată într-o engawa contemporană prin eliminarea mobilierului în exces, înlocuirea ușilor cu pereți glisanți care se pot deschide complet spre grădină și prin prelucrarea podelelor și a pereților cu materiale naturale. O podea din lemn masiv tratat cu ulei, pereți cu tencuială de var natural și panouri glisante din lemn care înlocuiesc vitrajele fixe sunt intervențiile cele mai eficiente.
Un balcon, chiar și mic, poate întruchipa spiritul engawa cu foarte puține mijloace. Un grătar din lemn așezat pe podeaua de beton existentă, o balustradă fină din bambus sau lemn natural care înlocuiește balustrada metalică originală și câteva elemente vegetale alese cu grijă sunt suficiente pentru a transforma radical atmosfera unui balcon obișnuit.
Greșeli de evitat
Mai multe capcane îi pândesc pe cei care doresc să se inspire din engawa fără a-i trăda spiritul.
Prima greșeală este supraîncărcarea spațiului. Engawa își trage forța din sobrietatea sa. De îndată ce adăugați prea mult mobilier, prea multe plante sau prea multe obiecte decorative, își pierde dimensiunea contemplativă și redevine o terasă obișnuită. Unul sau două elemente bine alese sunt suficiente: o bancă joasă, o tăviță mică pentru ceai, o plantă sobră într-un ghiveci de ceramică.
A doua greșeală este neglijarea vederii. Engawa nu are sens decât dacă dă spre ceva care merită contemplat. Dacă grădina sau spațiul exterior vizibil din galerie este neglijat, aglomerat sau fără interes vizual, tot spiritul engawa se evaporă. Investiția în compoziția grădinii vizibile din engawa este la fel de importantă, dacă nu chiar mai mult, decât investiția în galeria însăși.
A treia greșeală este utilizarea materialelor neadecvate. Plasticul, metalul vopsit în culori vii sau materialele compozite cu finisaje prea industriale sunt incompatibile cu estetica engawa. Fiecare material ales trebuie să fie natural, sobru și capabil să îmbătrânească cu grație.
Descoperiți și articolul nostru: Arta hârtiei washi: fabricație, utilizări și simbolism
FAQ – Tot ce trebuie să știți despre engawa
Poate fi o engawa închisă iarna?
În Japonia tradițională, engawa era uneori închisă cu obloane din lemn numite amado în perioadele cu vreme rea sau iarna în regiunile reci. Într-o adaptare franceză, panourile glisante din lemn sau pereții vitrați retractabili permit închiderea spațiului iarna, păstrând în același timp estetica. Această soluție permite utilizarea engawa pe tot parcursul anului, transformând spațiul într-o verandă încălzită în lunile reci.
Care este diferența dintre o engawa și o verandă clasică?
Diferența este în primul rând filosofică. O verandă clasică este de obicei concepută ca un spațiu de locuit suplimentar, închis, încălzit și mobilat ca o cameră interioară. Engawa este la polul opus: este un spațiu deschis, neîncălzit, aproape gol, a cărui funcție principală nu este de a adăposti activități, ci de a crea un spațiu de contemplare și tranziție între casă și natură. Engawa este o invitație de a privi afară, veranda o invitație de a rămâne înăuntru.
Ce buget trebuie prevăzut pentru a crea o engawa inspirată din stilul japonez?
Bugetul variază considerabil în funcție de amploarea proiectului. O transformare ușoară a unei terase existente cu grătar din lemn, câteva accesorii și muncă de eliberare se poate face pentru câteva sute de euro. O creație ex nihilo cu prelungirea acoperișului, structură din lemn masiv și tâmplărie glisantă la comandă reprezintă o investiție între 5 000 și 20 000 de euro, în funcție de dimensiuni și materialele alese. Între cele două, instalarea unei pergole acoperite cu podea din lemn tratat cu ulei și amenajare sobră se situează de obicei între 2 000 și 8 000 de euro.
Lemnul unei engawa exterioare necesită multă întreținere?
Un lemn bine ales și corect tratat necesită o întreținere minimă. O aplicare de ulei de in sau ulei special pentru lemn de exterior o dată pe an este de obicei suficientă pentru a menține frumusețea și rezistența lemnului. Cu timpul, un lemn netratat cu ulei dezvoltă natural o patină gri-argintie care este, în spiritul wabi-sabi, la fel de frumoasă, dacă nu chiar mai frumoasă decât lemnul nou. Laricele și salcâmul, două esențe locale deosebit de rezistente la intemperii, pot fi lăsate fără tratament și pot îmbătrâni natural cu o demnitate foarte mare.
Este engawa adaptată climatului francez?
Cu adaptările necesare, da. Principala provocare a climatului francez față de cel japonez este variabilitatea și uneori asprimea iernilor, în special în regiunile din nord și est. Soluția este proiectarea engawa cu protecții laterale detașabile și eventual o închidere de iarnă, profitând în același timp din plin de spațiu în cele nouă luni ale anului în care climatul permite. În sudul Franței, unde climatul este mai apropiat de cel al regiunilor sudice ale Japoniei, adaptarea este și mai naturală, iar engawa poate fi utilizată practic tot anul.
